atâtea mâini au trecut
încât
au devenit treptat obiceiuri proaste care
preocupau pe oricine fără nicio deosebire
de incredibilul abstract ce a dat buzna însuflețit
să se întâmple la marginea fioroasă
a paharului
și fără niciun motiv
am învățat pe de rost că nu toate zidurile lovite
rămân cu sechele
am învățat cum poți naviga prin întunericul din sufragerie
cu o barcă gonflabilă care la origini
a fost jumătatea lucidă a cifrei unsprezece
alungită pe jos și transformată treptat
într-un oraș imens
din nările căruia țâșneau flăcări și gloanțe

oamenii sunt un fel de păsări care au uitat să zboare
în cor
care aplaudă pietrele căzute la marginea drumului
până când devin îngrozitor de rafinate
printre cheagurile de sânge atârnate la gât
ca o eșarfă în pragul arenei de unde
toate războaiele se poartă și se pierd în țărâna care
se transformă într-o a doua natură nebună
a tuturor lucrurilor bune

o altă dimineață urmează la număr ți-am spus
o altă scufiță roșie îți cere
să o lași să se transforme în femeie
ca să poată umbla dezbrăcată
în sus și în jos
de sfârșitul lumii

după un timp nu am mai insistat
tu mi-ai acoperit gura cu pământ
oamenii mi-au bătut fereastra în cuie
și cu o dragoste și mai nebună m-au îngropat de viu
sub toate cuvintele lor
imature